luni, 11 noiembrie 2013

La Casa cu cadouri au inceput pregatirile

Sunt momente in an cand Casa se transforma aproape intr-un atelier al lui Mos Craciun, doar ca forfota incepe cam...de acum :).
O data cu primele idei de cadouri -caci a ramas mai putin de o luna pana la Sfantul Nicolae- incepe un soi de frenezie care ma prinde in iuresul ei. O canita pictata pentru mama si una pentru persoana iubita, un set de tablouri pentru o casa noua, hainute unicat pentru cel mai mic membru al familiei si o bentita pentru un botez pe ultima suta de metri, globulete pictate, farfurii decorative si ornamente pentru bradul de Craciun si o bentita cocheta pentru mama si o fundita dulce pentru cea mica si...si...si...astea sunt doar exemple, caci dorintele si cererile sunt mult mai variate.
Nu mai pot deja sa respir! :) Sunt multe de facut si incep cu un anunt:
Lista comenzilor a inceput deja si as prefera sa le preiau inca de pe acum. In data de 20 decembrie imi incetez activitatea (cel putin pana la inceputul anului 2014).
In timp ce obiectele gata manufacturate va vor sta la dispozitie online (Casa cu cadouri pe Facebook) si la magazinul Lavly (zona Unirii, Timisoara) in limita stocului disponibil, pentru comenzile personalizate va rog sa ma anuntati din timp.
Timpul este esential pentru discutarea detaliilor si executia cadourilor, precum si de conditiile de lucru pentru fiecare dintre ele, in special pentru textilele si ceramica pictate manual care au nevoie de un timp minim de uscare de 48 de ore (in functie de producatorul vopselelor).
Pentru a nu mai fi in situatia neplacuta de a refuza cererile voastre de cadouri unicat, va astept comenzile pe email sau telefonic, incepand chiar de azi.
Daca nu v-ati gandit exact ce doriti sa daruiti, putem gasi impreuna ideile pentru cadouri grozave!

Cu prietenie,
Raluca
proprietar Casa cu cadouri