Cum a fost la Richard al III-lea

colaj: Casa cu cadouri

Profit cât pot în ultima vreme să ies în oraș, pentru că știu că mă așteaptă cam jumătate de an de consemnare la domiciliu, cu noul nostru bebeluș :)
Așa că în seara asta ne-au ajutat doi dintre prietenii noștri preferați (și pot spune liniștită "și ai bebelușei noastre"), dându-ne liber vreo 2-3 ore, pe care le-am petrecut la piesa Richard al III-lea (Claudiu Bleonț în rolul principal).
Nu am să mă lansez în considerații critice despre jocul actorilor (deși am vazut diferența de "nivel" între interpretările actorului principal și ale celor mai tineri), nici etice (infamul gest al lui Claudiu Bleonț mediatizat din plin), doar estetice, căci pentru mine sunt o parte importantă dintr-un spectacol, mai ales dacă acesta trebuie să creeze o anumită stare.
În general evit să merg la piese de teatru pentru că majoritatea pe care le-am văzut sunt prea dramatice pentru mine, în sensul că vorbele, tonul, gesturile sunt mult exagerate peste ceea ce ar fi o trăire firească, credibilă în viața de zi cu zi (notă mare actorului principal, care mi s-a părut firesc și neforțat în rolul său, făcându-mă chiar să apreciez felul lui Shakespeare de a spune lucrurile). Mă concentrez adesea pe decoruri și pe vestimentație.
Decorurile au fost interesante și ingenioase, folosind atât materiale tradiționale pentru scenă, cât și mijloace media (proiecții uriașe). Am remarcat o cortină transparentă, zdrențuită, dintr-un material asemănător cu tifonul, care dădea un efect interesant, fantomatic. Săbii atârnate de capătul unor sfori, plutind amenințător în coșmarul lui Richard. Și n-am să uit prea curând pânzele albe, pătate de sânge, folosite pentru a simboliza moartea unui personaj- de-a dreptul macabre!
În ce privește hainele personajelor, a fost cumva o inconsistență a stilului și a materialelor folosite. Mă întreb mereu care e ingredientul care strică rețeta, de ce pe scena teatrului/operei, adesea costumele arată ieftine, necălcate. nepotrivite cu personajul, nici nu știu cum să spun. În afară de costumul modest, aproape monahal al hidoșeniei de Richard-  reflecție a propriei urâțenii sufletești, nu m-a convins decât rochia de doliu a Annei, realizată din materiale de calitate, care arătau pe măsura unei persoane de rang nobil.
Am plecat de acolo cu pielea găină și m-am deconectat pentru un timp de lumea cotidiană, intrând într-un univers atemporal în care răul va fi mereu întruchipat la fel: lacom, hidos și urât de toată lumea, dar la sfârșit, când va cădea cortina, lumea va fi din nou scăldată în lumină și aplauze, pentru un happy end optimist.
Nu am făcut poze, dar vă recomand să urmăriți aceasta inregistrare la postul local TVT89, unde actorul Claudiu Bleonț vorbește mai pe larg și foarte viu despre proiectul intitulat de fapt „Căutându-
l pe Shakespeare prin Richard al III-lea”.